Cum definim un stil de viață sănătos?

Un stil de viață sănătos înseamnă o dietă echilibrată, mișcare, gestionarea stressului și o stare mentală pozitivă.


În cazul psoriazisului, fiecare pas construit în direcția unui stil de viață sănătos este important pentru managementul bolii. Psoriazisul este o boală cu componentă imunologică, care nu poate fi tratată, însă un stil de viață echilibrat și urmarea unor principii de viață sănătoasă te pot ajuta să previi acutizarea bolii.

Rolul unei diete sănătoase

O nutriție echilibrată influențează în mod semnificativ calitatea vieții. O alimentație sănătoasă înseamnă un consum moderat și variat de alimente, mese regulate și un aport de calorii echilibrat cu nevoile organismului tău. Controlul greutății corporale este un aspect foarte important, pentru că asocierea psoriazisului cu obezitatea poate agrava boala de piele și poate crește riscul apariției bolilor cardiovasculare.

O alimentație variată este necesară pentru a oferi organismului toate tipurile de nutrienți. Recomandarea generală esta ca 55-65% din calorii să provină din carbohidrați, 10-15% să provină din proteine și nu mai mult de 30% din calorii să fie obținute din grăsimi.

În cazul psoriazisului este important să limitezi consumul de:

  • Carne roșie, carnea de porc și în general consumul de carne grasă

  • Produse lactate grase

  • Zahăr alb rafinat și dulciuri

  • Alimente prăjite, condimentate, alimente intens procesate (junk food)

  • Alcool, băuturi răcoritoare dulci și tutun.

În schimb:

  • Introdu în alimentație cât mai multe legume și fructe (proaspete)

  • Alege cerealele integrale și alimentele bogate în fibre

  • Alege carnea slabă, precum peștele sau curcanul

  • Caută sursele bune de grăsimi: uleiul din semințe de in și rapiță, uleiul de măsline, migdalele, semințe de floarea soarelui, dovleac și susan

  • Acordă o atenție specială hidratării

  • Discuția despre importanța unei nutriții sănătoase a devenit tot mai amplă în ultimii ani, iar cantitatea de informație existentă în media și pe internet este enormă. Documentează-te din mai multe surse și caută informații avizate, dar mai ales consultă medicul ca să te asiguri că iei deciziile cele mai potrivite, iar efectul lor va fi unul benefic!

Managementul stressului

Stressul este recunoscut ca unul dintre factorii care pot declanșa apariția psoriazisului și în același timp este un element important în gestionarea bolii.

Studiile au arătat că stressul reprezintă un factor puternic de agravare a bolii, atât la adulți cât și la copii. Deși nu există încă dovezi etiologice solide, între 37%-71% dintre pacienți vorbesc despre stress ca despre un agent major al apariției, accentuării sau perpetuării psoriazisului.

Din păcate, boala în sine este un factor de stress puternic, iar pacienții se regăsesc adesea într-un cerc vicios, în care gestionarea stressului nu este deloc ușoară.

Ce se poate face totuși?

Primul pas este cel de acceptare a bolii. De multe ori, acest prim pas este și cel mai dificil, căci psoriazisul aduce cu sine frustrare, furie, deznădejde, tristețe, anxietate. De aceea, discuțiile deschise cu medicul sunt extrem de importante pentru a ințelege mai bine boala și cum o poți gestiona, și, astfel, să-ți recapeți încrederea.

Gândirea pozitivă și atitudinea optimistă te pot ajuta să treci mai ușor peste boală și toate neplăcerile ei și să te concentrezi la aspectele pozitive ale vieții tale. Pentru a putea diminua efectele stressului, trebuie să identifici situațiile cele mai stressante. Chiar dacă stressul nu poate fi întotdeauna evitat, conștientizarea situațiilor de stress este importantă pentru a le putea aborda într-un mod cât mai constructiv.

Care sunt ceilalți aliați ai tăi în fața stressului:

  • Activitățile relaxante și hobby-urile – acordă timp pentru lucrurile care iți fac plăcere, pentru a descoperi noi pasiuni, sau pur și simplu pentru a petrece momente în natură ori alături de cei dragi.

  • Sportul – este dovedit efectul extraordinar al activității fizice regulate pentru o stare de bine, fizică și psihică. De multe ori, după o perioadă de inactivitate fizică, mobilizarea poate părea extrem de dificilă, de aceea caută activități care să te bucure cu adevărat și pe care să le practici cu zâmbetul pe buze. Începe cu pași mici și activități nu foarte solicitante – plimbări în ritm rapid, pilates, yoga, alergare ușoară.

  • Somnul și odihna – acordă-le importanța cuvenită!

  • Prietenii și activitățile împreună – ce alt remediu mai bun decât prezența celor dragi?

  • Meditația și exercițiile de respirație sunt foarte eficiente pentru diminuarea anxietății.

  • În unele situații, dificultățile întâmpinate pot fi greu de gestionat fără ajutor specializat. Psoriazisul afectează starea psihică și poate conduce în unele cazuri la depresie, așa că nu ezita să cauți îndrumarea unui psiholog!
  • Vorbește deschis despre ceea ce simți și cere ajutorul!

Îngrijirea pielii

Îngrijirea corectă a pielii este esențială în cazul psoriazisului, pielea fiind mult mai vulnerabilă decât în mod normal.

Igiena zilnică trebuie făcută cu multă atenție, folosind produse de spălare delicate, care să curățe și în același timp să hidrateze pielea. Prin curățare se îndepărtează grăsimile proprii ale pielii, de aceea este indicat să folosim un produs mai blând, care să curățe și în același timp să compenseze pierderea de lipide.

Este recomandată folosirea cremelor emoliente și produselor hidratante, atât pe zonele afectate de psoriazis, cât și pe zonele mai expuse la factorii de mediu externi, acordând o grijă specială hidratării mai ales în sezonul rece.

Expunerea la soare este considerată o parte importantă a tratamentului, datorită efectului pozitiv al ultravioletelor naturale. Soarele poate fi un aliat important vara, atâta vreme cât respecți indicațiile medicului. Expune-te la soare cu moderație, crescând progresiv timpul, și evită orele de vârf. Folosește întotdeauna loțiune cu factor de protecție de minimum 25-30 și alege un produs special pentru pielea sensibilă. Cere sfatul medicului tău și nu uita că o piele arsă de soare este predispusă reapariției puseelor de psoriazis.

În anotimpul rece, în lipsa soarelui o soluție ar fi folosirea unei lămpi cu ultraviolete artificiale, care să compenseze lipsa razelor naturale.

  • Evită dușurile fierbinți, folosește apă călduță și fă dușuri scurte

  • Usucă pielea prin tamponare și nu prin ștergere, pentru a nu afecta mai tare leziunile

  • Nu te scarpina și nu decoji scuamele pentru că pot apărea infecții

  • Poartă haine adecvate, din materiale noi

  • Pielea ta are nevoie de atenție specială, iar uneori acest lucru poate părea o povară. Încearcă să schimbi perspectiva și transformă momentele de îngrijire în propriul ritual zilnic, un timp dedicat ție și nevoilor tale, pe care să îl petreci cu indulgență și apreciere față de sine.

Stilul vestimentar

Când vine vorba de vestimentație, majoritatea celor care au psoriazis se ghidează dupa un principiu clar: alegerea hainelor care acoperă plăcile și fac boala cât mai puțin vizibilă.

Deși aspectul estetic este important, atunci când alegi vestimentația pe primul loc ar trebui să fie sănătatea pielii tale.

Tocmai de aceea, este recomandat să optezi pentru:

  • Haine din materiale moi, prietenoase cu pielea: bumbacul cu țesătură lejeră este una dintre cele mai bune opțiuni, pentru că este un material natural, destul de puțin tratat chimic, care absoarbe transpirația.

     

  • Haine lejere, care permit pielii să respire și previn supraîncălzirea. Este recomandat să eviți hainele prea strâmte, pentru că acestea se pot lipi de leziuni, provocând mâncărime, iritație sau sângerări. Ocolește de asemenea țesăturile sintetice.

     

  • Haine potrivite temperaturii exterioare. Foarte multe persoane au tendința să se acopere – să poarte haine lungi, eșarfe – astfel încât să atragă cât mai puțin privirea (și mai ales judecata) celorlalți. Însă, dacă este foarte cald și materialele alese nu sunt potrivite, transpirația poate să înrăutățească situația și să provoace iritații.

     

Cum rămâne cu aspectele legate de stil?

Existența bolii nu înseamnă că trebuie să porți doar haine lălâi sau să faci alegeri prin care să ieși cât mai puțin în evidență. Poți fi în trend chiar dacă ai psoriazis, sau și mai bine spus, poți adapta trendurile la stilul și nevoile tale, chiar dacă ai psoriazis!

Câteva sfaturi:

  • Evită negrul și alege în schimb culorile deschise pentru că acestea fac să fie mai puțin evidente scuamele.

     

  • Optează mai degrabă pentru patternuri decât modele simple, căci vor camufla mai bine leziunile.

     

  • Folosește accesorii, dă culoare și bucurie garderobei tale!

     

  • Este dificil să ieși din „zona de siguranță” atunci când e vorba de stil vestimentar și cu atât mai greu atunci când ai psoriazis! Cu certitudine însă, sentimentul de încredere și starea de bine pe care le capeți odată ce ai obținut primele mici „victorii”, îți vor da curaj să continui.